Barcelona a câștigat aseară un nou titlu în Primera, al 20-lea din istorie, după ce a depășit-o clar, pe teren propriu, în ultima rundă, pe Real Valladolid, cu scorul de 4-0.
La fiesta de aseară, care a început cu mult timp înaintea meciului, a luat parte și un grup de suporteri români. Aceștia au avut prilejul să-l vadă pe Guardiola sosind la stadion cu trei ore înaintea începerii partidei. Antrenorul catalanilor a coborât dintr-un Q7 și a fost înconjurat imediat de fani, care l-au felicitat anticipat pentru titlu. La câțiva zeci de metri mai încolo, într-un restaurant din apropierea stadionului, alți fani ai „extratereștrilor” urmăreau, pe un proiector, câteva dintre golurile marcate de Barça în actualul sezon. Toată lumea aștepta titlul în fața marii rivale Real Madrid, care s-a deplasat la Malaga, formație ce își juca supraviețuirea în primul eșalon. Pe „Camp Nou” a fost totul în grafic, adică un monolog în blau-grana, deși la 0-0 Puyol a salvat un gol ca și făcut în fața lui Manucho.
Leo Messi și-a condus din nou colegii în mod magistral. Balonul de Aur a reușit două goluri, egalând recordul stagional de eficacitate în Primera pe care-l deținea brazilianul Ronaldo din ediția 1996-97, cu 34 de goluri. Își ridica poșeta exact când marca fiul ei După prima reușită, Messi s-a dus spre locul unde se afla toată familia sa și i-a dedicat reușita tatălui său, Jorge. La cel de-al doilea gol și-a dezgolit umărul stâng, pentru a arăta tatuajul făcut cu numele mamei sale, Celia. Aceasta nu a văzut însă reușita fiului, pentru că tocmai se aplecase să ridice geanta care-i căzuse.Unul dintre frații lui Leo i-a explicat cum a marcat cel devenit cu acest prilej și câștigătorul Ghetei de Aur, trofeul eficacității în Europa. Nu numai Messi a impresionat însă. „La finalul primei reprize, Pedro a alergat după o minge pe care nu o prindea nici Usain Bolt. N-am văzut așa ceva nici în Anglia. Tot stadionul i-a strigat numele câteva zeci de secunde”, povestește unul dintre suporterii români prezenți la meci.
Pep Guardiola a cerut publicului să înceapă să cânte „Campeones, campeones” abia după fluierul final și dorința i-a fost respectată, deși totul era clar aproape de la început, pentru că Real Madrid a terminat doar la egalitate, 1-1, la Malaga, rezultat ce a salvat echipa locală.
Suntem mândri de ceea ce am realizat cu mulți jucători formați de club, spre deosebire de alții, care au dat o grămadă de bani degeaba Juan Laporta, președinte FC Barcelona
99 de puncte a făcut Barcelona, record în Europa, depășind cele 97 de puncte ale lui Inter în Serie A, din ediția 2006-2007
7 jucători din propria pepinieră a avut Barcelona aseară în primul „11”
Kiriță e campion în Turcia! Surpriză de proporții în Turcia! Bursaspor, echipa lui Giani Kiriță, a câștigat aseară primul titlu din istorie, terminând campionatul cu un singur punct înaintea lui Fenerbahce. „Crocodilii”, antrenați de Ertugrul Saglam, au învins-o în ultima etapă pe Beșiktaș, cu 2-1, și au profitat de rezultatul de egalitate dintre Fenerbahce și Trabzonspor, 1-1. Kiriță a jucat șapte meciuri în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER